Onoarea unei doamne

Onoarea unei doamne


Ai tot iubit și inventat cuvinte,
Obrăznicii...și axiome reci,
Punând în paranteză simțăminte
Și negura tăcutelor poteci.

Preferi și acum, un echilibru care
Să țină bine...patima în frâu,
Când vine soțul ca din întâmplare
Și te găsește gol, până la brâu.

Vei ocolit subtil...niște detalii,
Figuri de stil reverberând a toamne,
Care nu dau cu pietre în vitralii,
Dar apără...onoarea unei doamne.

Ce vede ochiul...inima...nu crede,
Iubirea este, încă, mai presus,
Când semaforul șansei...este verde,
Accelerezi, pupi mâna și te-ai dus.


Costy Triță