duminică, 28 octombrie 2018

Iar e toamnă

Iar e toamnă

Iar e toamnă, iar mi-e dor,
Să te culc pe frunze afară
Și-n adâncuri să-ți cobor,
Lumi vulcanice de ceară.

Iar e toamnă, iar mi-e bine,
Strâng în brațe nori și ploi
Care-mi par...a fi...puține,
Ca păcatele din noi.

Iar e toamnă, iar mi-e dragă
Șoapta vântului...novice,
Buzele...cu gust de fragă
Și privirea ta ...complice.

Iar e toamnă, iar mi-e teamă
De poveștile nescrise...
De apusul ce ne cheamă
Și de negura...din vise.

Costy Triță 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Drepturi de autor by Costy Alin