Gânduri şi tristeţi

Gânduri şi tristeţi

Pică noaptea peste case,

Doru-i dor, de pulberi nins,

Vrea iubita să mă lase,

Răutatea...a învins.

Nimeni nu e să mă vadă,

Să mă-ntrebe de ce plâng?

Doar un câine-ntr-o ogradă

Şi dureri care mă strâng.

Lacrimile-mi curg pe faţă,

Sunt distrus şi disperat,

Fir-ar mama ei de viaţă,

De destin...cu capul spart.

Unde-s zeii şi puterea?

De ce toţi m-au părăsit?
Port pe umeri doar tăcerea,

Dar o beau diseară-n birt.

Arde sufletul în mine

Ne-mpăcat şi-nebunit,

Se îneaca în suspine
Şi-n tot scrumul risipit.

Cine-mi este vindecarea?

Cine-i floarea de alint?

Neştiută-i şi cărarea,

Ochilor, care mă mint.

Care-mi picură în vise,
Depărtări şi amăgiri
Şi mă ţin la porţi închise
Şi la margini...de iubiri.

Costy Triţă