Adună-mă-n cuvinte

Adună-mă-n cuvinte

Nimic nu vreau iubire ca să ştiu,

Decât de ce mereu mă poartă dorul?

De ce îmi este sufletul...pustiu?

Şi buzelor, când să le simt, fiorul?

Te lasă-n legănare peste mine,

Cu trupul ca o aripă de vânt

Şi scutură-mi, iubirea, de suspine,

În noaptea neagră-nvaţă-mă, să cânt.

Arată-mi depărtările ce-ţi scapă

Şi ploile ce-aşteaptă la răscruci,

Mă ia apoi şi du-mă lângă apă,

Durerea-n valuri negre, s-o arunci.

Sădeşte-n mine, patimă şi floare,

Mă poartă-n braţe, daca, mă mai vrei,
Deschide-apoi ferestrele-nspre soare

Şi ochii fă-i, să scapere-n scântei..

Adună-mă-cuvinte şi-n chemare,

Îmbracă-mă în fir de busuioc,

Prezentul ambalează-l în uitare

Şi scaldă-mi viitorul...prin noroc.

Costy Triţă