Trec pe la poartă caravane

Trec pe la poartă caravane

Printre creneluri...se pierdură anii,

Ferestrele spre soare sunt închise,

Bate un vânt ce scutură platanii

De păsări călătoare...şi de vise.

Trec pe la poartă iată, caravane,

Cu iarbă vie şi parfum de tei,

E ritualul scos dintre canoane

Când  focul arde...pân-la ora trei.

De zboruri, uite, prispa este plină
Ninsorile, mă roagă,să rămân,
Apele trec făgaşul spre lumină

Şi cerul, numai cerul, e stăpân.

De-atâta plâns, s-a umezit altarul,
Floare punând imenselor regrete,
Deschis în suflet...este stavilarul
Şi poarta spre grădina-i la perete.

Acolo sunt...speranţele nebune,

Tot aşteptând cocorii să  revină,

Destine tălmăcind fără a spune
Şi dragostea...scoţând-o la lumină.

Costy Triţă