E ger și fulguie destinul

E ger și fulguie destinul

S-a risipit încet magia,
Crăciunul parcă nici n-a fost
Și gânduri spintecă hârtia
Dansând cu iarna-n avanpost.

Poeții pot a spune, încă,
Despre tăceri ce plâng și acum,
Despre a Domnului poruncă
Scrisă cu litere de fum.

Dar cine să citească, cine?
Lumea-i la margini de-nceput
Și-apar cuvinte opaline
Semnate de-un necunoscut.

E ger și fulguie destinul
Sclipiri de vis, dumnezeiești
Ispititoare...ca și vinul
Ce te îndeamnă să iubești.

Costy Triță