Degeaba

Degeaba 

Degeaba aștepți între toamne și veri,
Azi iernile-s pline de dor și zăpezi,

Nespuse ispite se-ascund în tăceri
Și nopți ireale dansează-n livezi.

E albă pădurea iubirilor stinse,
În suflet înghețul pătruns-a discret
Și viscolul bate în porți neatinse,
Iar focul în sobă-i aproape poet.

Degeaba visezi atingeri nebune,
Rămas-au uitate, pierdute prin fân
Și gerul acesta precis le răpune

La cât e de negru, la cât de păgân.

Eu sunt necuprinsul dorințelor care
Invocă destinul demult primenit,
Greșala smerită ce-așteaptă iertare
Și arde păcatul în trupul sfințit.

Degeaba vor plânge icoanele toate,
Albastre izvoare și munți răcoroși,
Târziul ce vine nu cred că mai poate
S-aducă lumina în ochii frumoși.

Costy Triță