Mi-e focul stins

Mi-e focul stins

Mi-e focul stins între minuni,
De floarea macilor nebuni
Purtată-nspre albastre zări,

De liniștea din călimări.

M-așteaptă-nghețul sidefiu
Al gândului, mereu, zurliu,
Tot risipit...și-nlăcrimat

De șoapta primului păcat.

Ard, prefăcându-se în scrum,
Fire de dor, umbre de fum

Ce curg năuce-n setea mea,

Din a tăcerilor perdea.

Mi-e sufletul, bucăți de rai,

Flămând de-al dragostei alai
Și de neliniști ce mă vând,
Oare de ce?...și până când?

Mi-e focul stins între minuni,
De ochii tăi ca doi cărbuni,
Ce caută prin așternut,
Vraja întâiului sărut

Costy Triță