Plânge noaptea

Plânge noaptea

Plânge noaptea fără stele,

Prin pădurea fermecată

Şi eu uit de toate cele

Care-ncep...cu-a fost odată.

Care vor o mângâiere

Şi o şoaptă de alint,

Risipind în trup plăcere,

Ca-ntr-un tainic labirint.

Şi ce dulce pun sărutul

Peste buze arzând în foc,

Când se-aprinde aşternutul,

Plin de patimi şi noroc.

Braţul ce uşor cuprinde

Strângând blând şi-ncetişor,

Printre clipe mă-ntinde,

Învaţându-mă să zbor.

Şi mă-nalţă înspre astre,

Când pătrunde plin de har,

Printre visele-mi albastre,

Rătăcite-n buzunar.

Plânge noapte fără lună

Şi luceferii oftează,

Eu pe ea o vreau stăpână,

Altceva, nu mai contează.

Costy Triţă