În ochii tăi
În ochii tăi nici nu exist,
Sunt pulbere şi ne-mplinire,
Un mincinos şi-un egoist,
Păcat, desfrâu, dezamăgire.
În ochii tăi sunt ca un şpan,
Sunt piatră, lacrimă sau pai,
Provoc dureri ca un duşman
Şi n-o să pot ajunge-n rai.
În ochii tăi am fost odată,
Dar ce păcat că nu mai sunt,
Minciuna trebuie-ngropată,
În nor, în apă şi-n pământ.
În nor, în apă şi-n pământ.
În ochii tăi parc-aş fi rană,
Pe care-ncet, o vei uita
Sau vinul tulbure din cană,
Pe care îl vei arunca.
În ochii tăi sunt ca o floare,
Fără de apă... si uscată,
Sau poate numai o-ntrebare,
De ce? de unde? în ce dată?
În ochii tăi de azi sunt mic,
Şi tac, ce-aş mai putea să spun,
Mult sub nivelul lui ...nimic,
O ştii tu bine, sunt doar...un.
În ochii tăi sunt mărăcine,
Pe buza şanţului, la drum,
Şi treci râzând pe lângă mine,
Un fost...atâta sunt acum.
O ştii tu bine, sunt doar...un.
În ochii tăi sunt mărăcine,
Pe buza şanţului, la drum,
Şi treci râzând pe lângă mine,
Un fost...atâta sunt acum.
Costy Triţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu