Tristetea

Tristetea

Mă iartă de tristeţea mă cuprinde,

Dar sufletul...îmi este pustiit,

Deşărtăciunea, mâinile-şi întinde

Şi ochii, drumul, mi l-au rătăcit.

Mă simt ca frunza...fără aşezare,

Mereu de vânt purtată şi de ploi,

Iar pe pământ, călcată în picioare

Şi aruncată vesnic...la gunoi.

Mă iartă de tristeţea mă apasă,

Dar inima-i o lacrimă de jar,

Când linistea de dor, îmi este arsă

Şi fericirea-nchisă-ntr-un pahar.

Costy Triţă