Ma gândesc la tine iarnă
Ma gândesc la tine, iarnă,
Calculată eşti şi rece,
Ai şi tu, poate o taină
Sau un gând, care să plece.
Eşti ca orişice femeie,
Patimă, surâs, destin,
Uşi deschizi, fără de cheie
Şi în faţa ta, mă-nchin.
Mă gândesc la tine, iarnă
Şi cuvintele-mi îngheaţă,
Stele-n vise se răstoarnă,
Aruncându-mă-nspre viaţă.
Aruncându-mă-nspre viaţă.
Cad zăpezile, cu soare,
Visele-mi înzăpezesc,
Geamul...parc-ar fi, o floare,
O sărut...şi o topesc.
O sărut...şi o topesc.
Mă gândesc la tine, iarnă
Şi la crivăţul de-afară,
Fulgi au început...să cearnă,
Depărtările...să doară.
Fulgi au început...să cearnă,
Depărtările...să doară.
Costy Triţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu