E de-ajuns

E de-ajuns

Într-o mare de iertare,

Sângerând prin aşternut,

Tremură un strop de soare
Şi un simplu...biet...sărut.

Când în ochi...clipa-i încinsă

Şi aruncată spre păcat,
Poate-i inima deschisă?

Lacrima...s -o fi uscat?

Dacă-n năluciri de vise,

Se adună, iarăşi, doi,
Depărtări, ieri, interzise,

Se revoltă -n...sânii goi.

Fără tot ce-a fost să fie,
Între coapse...rătăcit,

E de-ajuns...o nebunie

Şi-un genunchi, mereu, smerit.

Costy Triţă