Cind vesnicia

Cind vesnicia

In ascunzisuri ,vara a plecat,

Se-aduna nori,in dansuri rasletite,
Gradinile-n amurg s-au imbracat

Si-arunca inspre vise,cu ispite.

Se cerne-o umbra,peste inserare,
Nimic nu mai e astazi,cum a fost,
Abia uitasem,ultima ninsoare

Si cautam iubirilor,un rost.

E cerul plumb si curge risipit,
Ca ultima rafala de tristete
Si-n golul dintre spaime si zenit,
Ramine sansa,sa ne dea povete.

Si sa decida,pentru prima oara,

Prin ceturile cui sa hoinareasca,
Cind vesnicia urca si coboara

Si luna,nu mai stie sa iubeasca.

Costy Trita