Unei doamne

Unei doamne


Privirile de cer, plângând a toamnă,
Alunecă pe lângă tine, doamnă,

Când goală ca o umbră despletită,
Păcatelor te dai, a fi iubită.

Foșnește tainic, iarba, și se-nclină,
Când te așezi în ea, diamantină
Și tăvălești toți macii, de pe vale
Cu prelungiri de coapse, ireale.

Frunzarelor, mustind a libertate,
Te-ai dăruit cu dorurile toate
Și-ai așteptat urmările, sfioasă
Lângă oglinda veșnic mincinoasă.

Săgeților, din tolba cu speranțe,
Le-ai dat puterea ultimei chitanțe,
Păstrată undeva, într-o arhivă,
De o preasfântă maică, emotivă.

Ipocrizia strigă și condamnă
Sfârcul ieșit, irepetabil, doamnă,
În calea  unor buze, de contur
Și-i acuzat, nebunul, de sperjur.

Costy Triță