joi, 7 noiembrie 2019

Banul e rege

Banul e rege

Banul distruge visele toate,
Ucide cinstea la ceas târziu
Și își arogă, tot ce se poate
Din infinitul...cărămiziu.

Banul împinge către păcate,
Alege drumul...spre efemer,
Dă la mulțime frunze uscate,
Divinizându-l
...pe temnicer.

Banul divide, pune zăvoare
Seduce tainic, pe cel ales,
Face prostia nepieritoare
Și adevărul...de ne-nțeles.


Banul înșală, arde destine,
Este amantul plin de virtuți,
Aburul verde, dintre ruine,
Ce-ademenește...noii recruți

Banul e rege, făr de cuvinte,
Lumea pierdută din avatar,
Stăpânul care, fură și minte,
Cinic, habotnic, rudimentar.


Costy Triță


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Drepturi de autor by Costy Alin