Eşti femeia

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,

Care-şi prinde noaptea stelele în păr,

Dezlegând ispite, clipa când sosește,

Eşti acea femeie...după care mor.

Eşti femeia care dorurile- şi poartă,

Surâzând idilic...fulgilor de nea

Şi nebune sfârcuri înspre buze saltă,

Eşti acea femeie...ce va fi a mea.

Eşti femeia care trupul îmi iubește,

Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat 
Și în așternuturi, vise, dezgolește,

Eşti acea femeie...ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,

Ce deschide tainic porţile spre cer,

Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,

Eşti acea femeie...plină de mister.

Eşti femeia care sângele -mi stârneşte

Aruncând o vrajă peste chipul meu,

Și- n vulcanul coapsei, patima topește

Eşti acea femeie...proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi seducătoare,

Plină de credinţă şi respect tăcut,

Ce-a ascuns în mine, ultima mirare,

Eşti acea femeie...înger...renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntă

Și-n privire are,  flăcări de smarald,

Raze mii, de soare, în alai de nuntă,

Eşti acea femeie...pentru care ard.

Costy Triţă