Pică ploaia

Pică ploaia

Pică ploaia-n maci nebună,
Ceru-i negru-nlăcrimat,
Stă să-nceapă a furtună,
Într-o margine de sat.

Stropii grei peste petale
Curg în adieri de vânt,
Clipe se intorc din cale,
Învelite-ntr-un cuvânt.

Macul roşu-i trist şi plânge,
Cu privirea în pământ,
Câmpul tot, e numai sânge,
Ca un tainic legământ.

Pică ploaia-n maci spre seară,
Ca şi cum ar fi destin,
Prin tumultul de afară,
Numai timpul, e puţin.

Costy Triţă.