Icoana tatei

Icoana tatei

Icoana tatei plânge-n crucea rece,

Uitată-n amintiri ca o străină

Şi-n cripta-n care aburul lui trece,

Aprind o lumânare de lumină.

Aripele de plumb, sunt ca o haină,

Fântânile de viaţă-s astupate,

Doar nemurirea poart-aceeaşi taină,

De suflet risipit, spre libertate.

Mă-nchin la chipul lui şi îl sărut,

Tot enigmatic i-a rămas surâsul,

Din trupul său rămas-a numai lut

Şi uite cum mă podidește plânsul.

Mai pun o floare pe zădărnicie

Şi lacrime şi patimă şi dor,

Privesc în sus, spre tine, veşnicie,
Dar simt că-mi eşti, lipită de picior.

Costy Triţă