Purtându-te în inimă şi-n gând

Purtându-te în inimă şi-n gând

Când în condei cerneala nu mai curge

Şi nici cuvinte nu prea mai găsesc,

Am să m-aşez pe-o frunză care plânge,

Că toamna trece şi n-o mai iubesc.

Când plin de dor voi cauta o floare

Şi de amor mă voi lăsa discret,
Pe trupul tău arzând,,,ca o chemare,
Voi scutura parfumul meu, încet. 

Când în amurg, luminile mă cheamă
Şi cioburi mici aruncă-nspre pamânt,
Păgâna lună plânge şi blesteamă,

Făcând către abisuri...legământ.

Când am să scriu, de voi mai scrie, oare,

Singurătăţilor tot căutând un drum,

Te voi închide într-o sărutare,

Culcându-mă pe fragedul tău sân.

Când noaptea, poate, mă va căuta,

Nectarul de iubire din buze adunând,

Te voi avea pe-o margine de stea

Purtându-te în inimă şi-n gând.

Costy Triţă