De ce mereu

De ce mereu

De ce mereu eşti călător pe ape?
De ce mereu eşti suflete plecat?
Iubirile, le duci, ca-să se-adape,
La lacul din pădure...fermecat.

De ce mereu eşti floare parfumată?

De ce mereu eşti patimă şi dor?

Cât îmi doresc, să te iubesc odată,
Cât îmi doresc în tine să cobor.

De ce mereu mi-te găsesc aproape?
De ce mereu alăturea îmi eşti?
Nimeni nu va putea ca să te scape,
Când clipa va sosi să mă iubeşti.

De ce mereu eşti frate cu destinul?
De ce mereu mi-eşti îngerul divin?
Prin tine viaţa şi-a făcut, azi, plinul
Şi-n faţa ta, eu, suflete, mă-nchin.

Costy Triţă